În „cel mai mare sat din Europa": o mamă singură crește o afacere profitabilă din etno-turism

Ana Statova, mamă singură cu doi copii, a devenit recent o celebritate în UTA Găgăuzia. Vestea despre complexul turistic tradițional „Gagauz Sofrasi”, construit în stil găgăuz în satul Congaz, s-a răspândit rapid.

Numit ambițios „cel mai mare sat din Europa", Congazul se mândrește cu un complex ce reproduce atmosfera și farmecul caselor tradiționale țărănești: sobe cu lejancă, ferestre mici de lemn, păretare și covoare tradiționale din lână naturală. În timpul construcției, Ana a insistat asupra utilizării materialelor ecologice. Acoperișul din stuf și pereții din lut și paie fac ca cele patru căsuțe ale complexului să fie răcoroase vara și călduroase iarna.

Ana a vrut ca lumea să știe mai multe despre frumusețea tradițiilor locale. „Întotdeauna am fost pasionată de istorie și mi-am dorit să păstrez și să valorific tradițiile și zestrea autentică pe care am moștenit-o de la bunica mea, precum și rețetele de bucate tradiționale găgăuze, pe care le-am colectat de-a lungul anilor", spune ea.

Specialitățile culinare găgăuze, cum ar fi shorpa, o supă de carne de oaie foarte condimentată, sau  bulgurul - un fel de pilaf gătit cu carne de miel, roșii, morcov, ceapă și piper roșu - fac deliciul turiștilor locali, dar și a celor străini. 

Din 2016, de când a fost înființat, complexul turistic a devenit un loc de muncă pentru 14 femei și bărbați din localitate. Ana are în continuare planuri ambițioase de a-l dezvolta. „O afacere este ca și cum ai țese un covor: ca să-ți iasă desenul frumos și corect, trebuie să numeri permanent firele de urzeală și băteală și să le rânduiești atent, unul după altul”, spune Ana Statova. Acum ea lucrează de cu zori ca să finalizeze construcția unei crame în stil găgăuz, în care ar vrea să organizeze degustări de vinuri locale.

Pentru femeile din Republica Moldova, ca și pentru Ana, nu este ușor să conducă o afacere. Discriminările și stereotipurile bazate pe gen continuă să existe. Femeile din Moldova se confruntă cu mai multe dificultăți în găsirea unui loc de muncă, chiar dacă au un nivel mai înalt de pregătire  decât bărbații. Femeile mai degrabă decât bărbații își întrerup munca salariată pentru a avea grijă de copii sau alți membri ai familiei, ceea ce înseamnă că veniturile lor se micșorează și își creează o dependență financiară de soț sau partener.

În UTA Găgăuzia, doar doi dintre cei 26 de primari sunt femei. În același timp, pentru prima dată guvernator al regiunii a devenit o femeie, semn că lucrurile se schimbă în bine.

Succesul Anei Statova este, de asemenea, un semn bun și o sursă de inspirație pentru multe alte femei din regiune. „Niciodată nu este târziu să-ți urmezi visul și oricând îți poți schimba viața în bine, trebuie doar să vrei și să faci ceva pentru asta", spune ea cu încredere.

Ana Statova este unul dintre cei 30 de întreprinzători din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia care au obținut sprijin financiar și mentorat din partea Uniunii Europene pentru crearea sau dezvoltarea afacerilor în cadrul programului „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia”, implementat de PNUD Moldova.