UE a finanțat renovarea Casei de cultură din satul Carmanova, stânga Nistrului

După o lungă perioadă de timp, locuitorii satului Carmanova din stânga Nistrului au sărbătorit hramul în Casa de cultură. Edificiul a fost renovat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, oferit prin Programul „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova. Și colective artistice de pe malul drept al Nistrului au participat la sărbătoare.

Uniunea Europeană a alocat fonduri în valoare de 150.795 de euro pentru renovarea clădirii. Aceasta a fost construită în 1970 și nu a fost reparată niciodată. În anii nouăzeci, sistemul de încălzire s-a deteriorat complet. Pentru prima dată în 28 de ani, în sezonul rece, sărbătorile vor fi organizate în condiții adecvate.

„Satul Carmanova a fost fondat acum 200 de ani de nemți, în mare parte din Germania și Franța (Alsacia), precum și de familii din Polonia și Ungaria. Primul nume al localității este Neudorf. Renovarea casei de cultură în acest sat are o însemnătate deosebită pentru Uniunea Europeană și statele membre: este un simbol al istoriei comune cu acest teritoriu și localnicii săi, și o dovadă a faptului că această istorie comună continuă zi de zi, inclusiv prin efortul de a îmbunătăți condițiile pentru populația locală”, a declarat Fabien Schaeffer, manager de proiecte în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Edificiul a fost conectat la rețele de apeduct, canalizare și este dotat cu un sistem modern de încălzire. „Datorită temperaturii constante, picturile, costumele și alte articole sunt păstrate în condiții adecvate. Avem zece echipe de creație. Lucrăm în tehnicile kinusayga, „sand art”, și multe altele. Cercurile de dans, canto, dar și concertele se vor desfășura în condiții confortabile”, afirmă Natalia Stoian, șefa Casei de cultură.

„Am invitat și colective artistice de pe malul drept al Nistrului. Ne dorim să extindem cooperarea cu ei. Datorită noilor condiții a devenit posibil”, notează Natalia Stoian.

„Nu contează pe ce mal al Nistrului trăim, avem aceleași vise și aceleași probleme”, afirmă Maria Balaban, locuitoarea satului Doroțcaia, raionul Dubăsari. Ea a venit la concert împreună cu un colectiv artistic.

Și localnicii sunt mulțumiți de renovare. „Nu-mi fac griji pentru copilul meu. Conducătorii artistici sunt oameni minunați. E cald și plăcut aici”, spune Vitalie Kolomeț, tatăl unei fete de 9 ani. Marina, fiica sa, frecventează cercul de pictură.  

Casa de cultură din Carmanova este unul dintre  cele peste 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova. Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea lor în proiecte comune.