Fermieri și producători de miere din raionul Cahul beneficiază de suport și instruire din partea ILO

În perioada 7-16 octombrie curent, 15 fermieri și apicultori din raionul Cahul beneficiază de instruire și asistență oferită de Organizația Internațională a Muncii (ILO). Activitățile sunt susținute de trei experți practicieni din Italia și sunt organizate de proiectul „Promovarea ocupării tinerilor” al ILO.

Prin intermediul Parteneriatului Local de Ocupare (LEP) din Cahul, proiectul ILO intenționează să faciliteze crearea a două cooperative de producție: a producătorilor de brânzeturi și cea a producătorilor de miere. “Producătorii agricoli care se asociază în cooperative îți sporesc puterea de negociere și se pot bucura de mai multe avantaje comparativ cu cei care lucrează pe cont propriu. Cel mai mare avantaj în urma asocierii este capacitatea de a intra în relații comerciale cu lanțurile de magazine regionale și naționale și de a obține un preț de vânzare mai bun. Membrii cooperativelor pot obține reduceri importante la materia primă, posibilitatea de utilizare a utilajului specific. Astfel, pe de o parte reducând costul de producere, iar pe de alta parte, generând mai multe locuri de muncă. Iată de ce ne-am propus să susținem crearea acestor cooperative. Experiența țărilor europene vine să confirme acest lucru. Am invitat experți care gestionează cooperative mari în Italia în vederea facilitării acestei misiuni”, a menționat Violeta Vrabie, coordonatoare de proiect ILO.

Timp de zece zile, experții vor lucra cot la cot cu fermierii locali pentru a-i ghida în procesul de formare a cooperativelor, bazându-se pe experiența italiană, precum și evaluarea calității brânzei și mierii de Cahul.

După cursul teoretic, participanții vor beneficia de consultanță cu privire la achiziționarea utilajului pentru omogenizarea mierii și a echipamentelor necesare pentru un laborator specializat de testare a calității laptelui și ambalarea brânzeturilor.

„Anual, în raionul Cahul se produc peste o mie de tone de miere. Cifra ar fi mult mai mare, dacă ar fi mai multă forță de muncă și dacă am avea o piață de desfacere mai mare. Tocmai de aceea am decis să mă alătur unei cooperative de producere a mierii. Cred că sesiunile teoretice, dar și ghidarea practică ne vor ajuta în acest sens”, a spus Sergiu Pîslaru, producător de miere.

Pe lângă facilitarea asocierii grupurilor de producători, proiectul ILO „Promovarea ocupării tinerilor” își propune să creeze mai multe locuri de muncă pentru tinerii expuși excluziunii sociale, să ofere noi oportunități de dezvoltare a afacerilor și posibilități de instruire a șomerilor la locul de muncă. LEP Cahul prevede crearea și formalizarea a peste 260 de locuri de muncă și lansarea a 106 afaceri în apicultură, industrii creative și meșteșugărit. Aproximativ 670 persoane din raionul Cahul, inclusiv persoanele cu risc

de excluziune socială, vor beneficia direct de oportunitățile oferite de proiect și aproximativ 1000 de persoane din comunitate vor deveni beneficiari indirecți. Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la adresa electronică: vrabie@ilo.org sau la numărul de telefon: + (373)78 11 33 90