32 de instituții de presă din Moldova au acceptat provocarea de a promova egalitatea de gen în produsele jurnalistice

Radisson069

După 10 luni de muncă, 32 de instituții de presă din Moldova au semnat luni, 19 septembrie curent, un angajament de promovare a egalității de gen în produsele jurnalistice. Astfel, redacțiile semnatare și-au asumat angajamentul să reflecte cât mai echilibrat ambele genuri în materialele lor, inclusiv să acorde articolelor, reportajelor sau emisiunilor cu femei în calitate de protagoniste cel puțin 25% din spațiul editorial sau timpul de emisie. Un alt angajament este să relateze în mod consecvent despre femeile-antreprenoare, despre implicarea lor în politică şi în administrația publică și să promoveze importanța participării ambilor părinți în educația copiilor. Jurnaliștii s-au angajat, de asemenea, să utilizeze un limbaj corect, non-sexist şi imagini echilibrate, atunci când relatează despre activitatea femeilor și a bărbaților.

Toate acestea au avut loc în cadrul mesei rotunde „Egalitatea de gen şi mass-media: o provocare pentru Moldova”, desfășurată de Asociația Presei Independente (API), cu suportul Programului ONU „Femeile în Politică” și sprijinul financiar al Guvernului Suediei, care marchează, de altfel, încheierea Programului de susţinere a instituţiilor mass-media în asigurarea egalității de gen.

„Am făcut un apel către instituțiile mass-media să-și asume angajamente concrete, măsurabile și anumiți indicatori de gen în diferite domenii. Mă bucur că au acceptat să semneze angajamentul redacții de toate tipurile: media audiovizuale, presa scrisă, online, cu distribuţie sau difuzare naţională şi regională. Unele colective și-au asumat angajamente mai mari, altele mai modeste, însă este important că jurnaliştii şi editorii înţeleg importanţa avansării de la declarații până la angajamente concrete”, a precizat Petru Macovei, directorul executiv API.

Aflată într-o misiune specială în R. Moldova, Ingibjorg Solrun Gisladottir, directoarea regională pentru Europa și Asia Centrală a UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor), a menționat că presa joacă un rol primordial în asigurarea egalității între femei și bărbați, dar poate fi, de asemenea, un aliat și un promotor al egalității dintre genuri. „Prin urmare, UN Women mizează pe reprezentantele și reprezentanții instituțiilor media că vor fi campioni în eliminarea stereotipurilor de gen și pentru promovarea egalității de gen. Mulțumim tuturor jurnaliștilor care au depus efort și energie pe durata acestui program, dar și Guvernului Suediei pentru susținerea sa - nu doar a mass-media, dar și a mandatului UN Women, care e cel de a promova egalitatea de gen și de abilitare a femeilor”, a declarat Ingibjorg Solrun Gisladottir.

Excelența Sa Signe Burgstaller, ambasadoarea Suediei în R. Moldova, a punctat că, „în conformitate cu recomandările Convenției asupra Eliminării tuturor Formelor de Discriminare față de Femei (CEDAW) pentru Moldova, Suedia sprijină cu fermitate eforturile naționale în lupta împotriva stereotipurilor de gen persistente în societate, dar și angajamentele organizațiilor mass-media pentru a promova egalitatea de gen și a reflecta în mod adecvat imaginea femeilor în viața publică și politică”.

Liliana Palihovici, vice-președinta Parlamentului RM, a declarat în cadrul evenimentului că „echilibrul de gen trebuie să fie un principiu jurnalistic firesc”. „Sensibilizarea jurnaliștilor la dimensiunea de gen poate aduce rezultate pozitive. Am ferma convingere că o reprezentare fidelă și echilibrată a femeilor și bărbaților în mass-media poate duce la o coeziune socială mai bună și poate spori încrederea cetățeanului în media”, a spus Liliana Palihovici.

De altfel, Iulia Sirotiuc, redactoră la postul de televiziune TV 7, a spus că jurnaliștii de la postul de la televiziune au acceptat acest program ca pe o provocare. „Încă de la începutul programului, noi am încercat să balansăm prezența femeilor și bărbaților prin prisma programelor sau emisiunilor noastre. Am încercat să avem drept invitați un număr egal de femei și bărbați. Iar pe viitor ne-am propus ca în noile noastre emisiuni și talk-show-uri să prezentăm cât mai multe femei nu doar cantitativ, dar și calitativ”, a precizat Iulia Sirotiuc.

Așadar, redacțiile care au semnat angajamentul „Mass-media pentru egalitate de gen” sunt:

  • mass-media audiovizuale – TV 7, Departamentul Ştiri şi Dezbateri TV Moldova 1, Redacţia Actualităţi Radio Moldova, SorTV (Soroca), Radio Orhei, Media TV (Cimişlia), Noua Televiziune de Sud (Taraclia), Drochia TV, Radio Chişinău, Radio Moldova Tineret;
  • presa scrisă – „Jurnal de Chişinău", „Natura”, „Vocea Poporului”, agenţia de ştiri IPN, „Cuvântul” (Rezina), „Gazeta de Sud” (Cimișlia), „Glia Drochiană” (Drochia), „Observatorul de Nord” (Soroca), „Unghiul” (Ungheni), „SP” (Bălți), Gazeta Satelor;
  • presa online – Gagauzinfo.md, Realitatea.md, Ziuadeazi.md, Unimedia.info, Everydayjournalism.md, Ialovenionline.md, Rasputin.md, Stirilocale.md, Trm.md, Diez.md, Zugo.md.

Angajamentul „Mass-media pentru egalitatea de gen” poate fi descărcat aici. Mai mult, acest Angajament poate fi semnat și de alte redacții.

Programul de susţinere a mass-mediei în asigurarea egalităţii de gen a fost realizat de API, cu susţinerea Programului ONU "Femeile în Politică", implementat de Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundaţia Est-Europeană şi Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare", cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei.